×
Claudiu Mare - mastru lutier


Acasă Despre Instrumente Contact

Despre mine

M-am născut în inima Transilvaniei, la Reghin în 1977, într-o familie de lutieri, crescând de mic printre viorile construite de tatăl meu, Mare Zaharie.

Am terminat Școala Profesională de sculptură în 1994 în Târgu Mureș iar liceul la Reghin. Încă din anii de școală, îndrumat de unii profesori ca ing. Coman Ana Maria, am prins gustul competițiilor, iar la faza națională a concursului pe meserii - sculpltură 1993 am obținut locul I.

La vârsta de 17 ani, eram angajat deja în domeniul instrumentelor la Hora S.A. Reghin, iar după program continuam să mă perfecționez în atelierul privat al tatălui meu Mare Zaharie.

După moartea timpurie a tatălui meu am fost îndrumat de unchiul meu, Mare Vasile, și am continuat să-mi dezvolt această pasiune dobândită în copilărie.

Am participat constant apoi la două dintre cele mai apreciate competiții internaționale de luterie: Mittenwald - Germania 2001, 2005, 2010, 2014, 2018 și cel din Cremona - Italia din 2006, 2012, 2015 și 2018, 2021 cu o singură excepție ajungând întotdeauna în fazele finale ale competiției.

Am obținut locul 2 - secțiunea vioară a Concursului International de Luterie Reghin 2012 și locul 1 la secțiunea violă a aceluiași concurs în 2014.

Atât calitatea foarte bună a lemnului din Munții Carpați, cât și privilegiul de a cunoaște acești mari lutieri români, Precub Florea, Ciurba Nicolae, Luca Ioan, Nagy Pavel, Mare Zaharie și Mare Vasile, alături de capacitatea mare de adaptabilitate a lutierilor români, a făcut posibilă apariția unei noi generații de lutieri tineri.

De când eram copil eram fascinat de a lucra lemnul, tăiam furnire cu traforajul și făceam intarsii, pirogravam desene pe lemn și am rămas dependent de a face lucruri de mână, iar în timp am ajuns la luterie - care este probabil una din cele mai frumoase moduri de a înnobila lemnul, de a da viață, sensibilitate și trăiri acestor arbori seculari.